Bine ai venit pe pagina mea!



Daca doriti sa reascultati seria de emisiuni radiofonice de la Radio Blaj "Dosarele Securitatii - oglinda in care nu vrem sa ne privim" le puteti regasi dand click aici pentru ed. a I-a, ed. a II-a, ed. a III-a, ed. a IV-a, ed. a V-a.




Ubuntu



marți, iunie 22, 2010

Astazi mi-am inaintat demisia Biroului Local PNTCD Blaj

In prezenta majoritatii membrilor Biroului Local PNTCD mi-am inaintat astazi la ora 19:30 demisia din calitatea de presedinte si de membru in partid. Motivele pentru care am facut acest lucru le-am amintit in articolul precedent. Un aspect insa doresc sa-l subliniez de aceasta data fara sa insist prea mult asupra lui. Ma bucur ca in 2012 nu ma simt obligat sa particip pe liste comune cu PDL asa cum prevede protocolul de colaborare semnat de PNTCD si PDL la data de 9.11.2009. Nu comentez acum care din cele doua protocoale sunt la momentul de fata in vigoare.
Maine o sa-mi depun demisia si din Consiliul Local. Sper ca cei care au ramas insa in PNTCD sa realizeze in cel de-al 12 -lea ceas, asa cum scria un prieten pe blog, ca din pacate PNTCD-ul azi este "la fel ca imaginea redata de oglinda - o falsa idee ca privesti in fata, in conditiile in care vezi doar ceea ce este in spatele tau."
Nu voi uita trecutul sau, dar politica se face in prezent si cu viziune. Am convingerea ca PNL-ul este locul unde ramanand consecvent principiilor mele de dreapta vom reusi sa oferim Blajului stil si bun simt in politica locala, fiindca doar asa putem sa spunem ca suntem cu adevarat europeni.
Alaturi de prietenii cu care urmeaza sa ne inscriem in Partidul National Liberal voi continua si din afara Consiliului Local la postul local de radio "Radio Blaj" sa analizam activitatea administratiei publice locale.

sâmbătă, iunie 19, 2010

Demisionez din PNTCD pentru ca nu mai cred in revigorarea partidului

Poate pentru unii este o veste surprinzatoare, pentru mine insa si pentru cei care imi sunt alaturi este o alta etapa in viata. De ce demisia? Am mai scris si am mai spus ca un partid este un instrument de lupta politica, ori eu nu mai cred ca PNTCD este un instrument de lupta politica in Romania. Am luptat impreuna cu colegii de la Blaj in 2008 sa intre PNTCD in Consiuliul Local cu speranta ca si la nivel national partidul are sa-si revina. Nu s-a intamplat acest lucru si nici nu mai cred ca o sa se intample, iar pentru 2012 nu cred ca putem face mai mult decat am facut in 2008. Imi doresc sa vina momentul in care adevarata dreapta din Romania se va reuni, nu pot astepta insa fara sa fac ceva in acest sens. Am initiat ideea de a reuni cele doua partide istorice la Blaj (PNTCD si PNL) intr-o alianta politica dar pare sa fie deocamdata insa greu. Sper insa sa vina si acel moment. Pana atunci insa voi pune umarul la construirea adevaratei drepte in cadrul Partidului National Liberal in Blaj. De ce la PNL? Pentru ca este singurul partid veritabil de dreapta care mai poate schimba mentalitatea comunistoida a romanilor, din care se pare ca majoritatea nu vor sa mai iese. Pentru ca nu ma voi muta niciodata la stanga in PSD si pentru ca nu cred ca PDL s-a transformat peste noapte dintr-un membru al Internationalei Socialiste intr-unul popular european. La sedinta ordinara din aceasta luna voi anunta si in Consiliul Local demisia mea din functia de consilier. Acest lucru nu inseamna insa ca ma voi opri din activitatea mea politica, departe de mine acest gand. Voi continua sa reconstruiesc impreuna cu liberalii o echipa de dreapta la Blaj, o echipa puternica si un program politic de dreapta pentru blajeni. Ii astept pe toti cei care nemultumiti de ceea ce se intampla azi in Romania doresc sa vina alaturi de mine in PNL Blaj.   

vineri, iunie 04, 2010

Planul de urgenta al liberalilor!!!

Deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii au deja un Plan de Urgenţă pentru ieşirea din criză şi reluarea creşterii economice. Acesta a explicat că, în linii mari, soluţiile oferite de liberali sunt: reducerea cheltuielilor guvernamentale, a numărului de ministere şi agenţii, a cheltuielilor cu deplasările, a numărului studiilor de fezabilitate etc. "Lupta cu evaziunea fiscală nu poate fi dusă de angajaţi ai Gărzii, Vămii, Poliţiei etc., cărora le tai salariile", a subliniat liderul liberal.
"Cetăţenilor trebuie să li se explice că suntem în plină criză economică dar şi politică iar orice abordare a crizei politice acum înseamnă o rezolvare a acesteia", spune Atanasiu. Deputatul a declarat că liberalii vor vota moţiunea PSD numai pentru efectele imediate produse de aceasta: "căderea Guvernului actual şi neaplicarea măsurilor antisociale pentru care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea. "Vrem alegeri anticipate pentru că acum avem un Parlament care nu mai corespunde voinţei populare din cauza migraţiilor politice. Dacă lucrurile se vor desfăşura normal, cu toţi parlamentarii în sală, moţiunea va trece. Dar eu cred că PD-L-ul nu-şi va lăsa parlamentarii în sală, iar cei care totuşi optează să vină să reprezinte interesele electoratului şi nu pe cele ale partidului,vor fi excluşi din partid" opinează liderul liberal. (Ziarul Unirea, Sambata 5 iunie 2010)

joi, iunie 03, 2010

Ce am votat fiecare, asta... am cam primit





"Tăierea a două procente din contribuţiile la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) ar aduce anul acesta statului doar 600 milioane lei, dar va reduce pensile cu până la 40%, spun reprezentanţii APAPR." (capital.ro)
"Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse “masiv subvenţiile”, banii urmând să fie alocaţi ţintit “către cei care au nevoie de sprijin financiar”." (Cotidianul contabilului).
Acestea sunt oare promisiunile celor de la guvernare din ultima campanie electorala? Acesta este partidul care a primit si la Blaj votul majoritatii cetatenilor? Ce primesc blajenii in schimb? Reduceri de pensii cu 15% si de salarii ale bugetarilor cu 25%... Ce raspuns primesc de la reprezentantii acestui partid la Blaj? Poate ma ajutati voi cei care cititi aceste randuri si locuiti aici. 
Tocmai m-am intors din deplasarea pe care am facut-o in strainatate in calitate de responsabil cu Fundraising la Caritas Mitropolitan si una din problemele grave cu care m-am confruntat a fost procurarea de medicamente pentru pensionarii, care nu mai reusesc sa le cumpere si pe unele nici nu le mai gasesc in tara. Din pacate fondurile asociatiei nu sunt suficiente pentru a-i ajuta pe toti. Nici nu am putea sa ne substituim statului care nu ar trebui sa ne aduca in aceasta situatie jalnica. Sau poate ca in locul "amenajarilor peisagistice" am putea sa ne gandim la felul in care trebuie sa platim acest credit cu bani mai putini cu 25%?