Bine ai venit pe pagina mea!



Daca doriti sa reascultati seria de emisiuni radiofonice de la Radio Blaj "Dosarele Securitatii - oglinda in care nu vrem sa ne privim" le puteti regasi dand click aici pentru ed. a I-a, ed. a II-a, ed. a III-a, ed. a IV-a, ed. a V-a.




Ubuntu



marți, noiembrie 30, 2010

La multi ani pentru 1 Decembrie!

În calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Clujului, a spus:  „Marea revizuire s-a făcut la 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, când Dumnezeu, judecând ca un la atotputernic, a șters nedreptățile veacurilor și a restabilit dreptatea imanentă. Biruința acestui neam a fost biruința lui Dumnezeu.”
In calitate de Vicepresedinte al PNL Blaj doresc sa subliniez pe aceasta cale respectul pe care acest partid istoric il arata de fiecare data inaintasilor nostri, celor care s-au jertfit ani multi pentru unitatea nationala. Impreuna cu colegii mei liberali din Blaj va propun sa nu-i uitam pe cei care au scris istorie in Romania, dar nici sa ramanem doar cu aceasta amintire. Noi toti trebuie sa punem umarul in aceasta perioada la revigorarea acestei tari prin munca pe care o facem, cinste si angajament social. Este momentul sa fim mai mult ca oricand altruisti, sa gandim la binele comun si la relansarea economica a tarii noastre. Doar asa o sa fim fericiti si mandri de tara pe care am mostenit-o. 
La multi ani de Ziua Nationala!

Claudiu Nicusan
Vicepresedinte PNL Blaj


 

miercuri, septembrie 15, 2010

Ma bucur sa ne intalnim in PNL!

Conform ziarului Unirea, Angelica Mocan, consilier judetean PSD, se inscrie in PNL.
"Sunt într-o imposibilitate obiectivă de a mai activa în PSD şi am decis să mă înscriu în PNL.
Aşa cum s-a relatat pe larg în presă, am fost exclusă din PSD Alba, (partid în care ocupam funcţia de vicepreşedinte şi pe listele căruia am fost aleasă consilier judeţean), în 14 august 2009, în timp ce mă aflam în concediu de odihnă în străinătate, printr-o procedură abuzivă şi nestatutară, instrumentată de actualul preşedinte Ioan Dîrzu. Toate acestea în pofida faptului că la alegerile parlamentare din 2008 candidatura mea a adus cel mai bun rezultat al PSD Alba Iulia. Deşi comisia de arbitraj internă a partidului a anulat sancţiunea, conducerea PSD Alba a refuzat până în prezent să recunoască calitatea mea de membru al PSD. Timp de un an de zile s-a refuzat orice formă de dialog şi colaborare cu mine. În aceste condiţii, am constatat că sunt într-o imposibilitate obiectivă de a mai activa în PSD. Faţă de această împrejurare, am decis să accept oferta generoasă venită din partea PNL Alba, de a mă alătura acestui partid şi de a putea astfel să-mi continui activitatea politică, în beneficiul cetăţeanului, aşa cum mi-am dorit întotdeauna şi cum am reuşit din păcate, foarte puţin, de regulă prin eforturi individuale, la partidul la care am fost. Mulţumesc conducerii şi tuturor membrilor PNL pentru invitaţia de a colabora pentru realizarea unor obiective de o importanţă fundamentală pentru cetăţean, în contextul actual marcat de criză şi insecuritate socială.
Angelica MOCAN" (www.ziarulunirea.ro)

miercuri, septembrie 08, 2010

Dau si eu 2 bani pentru un guvern de 2 bani...

Gasesc ideea jurnalistilor din Alba (Dan Lungu si Florin Soare) de a dona fondului Solidaritatea instituit de primul ministru Boc pentru diminuarea efectelor cauzate de criza economica una chiar inedita si astazi am decis impreuna cu un alt jurnalist, Nicu Goga sa ne raliem si noi acestei masuri de protest. Mare ne-a fost mirarea cand am aflat la sediul Finantelor Publice din Blaj ca nu se poate dona in acest fond la Blaj. Guvernul acesta chiar ca este de 2 bani, daca nici macar sa colecteze donatii de la persoanele fizice nu e capabil. Pai cine sa mearga pana in Alba Iulia sa doneze in fondul Solidaritatea? Iesind din institutie tocmai am vazut pe hol caseta cu reclamatii pentru prefectul Cosmin Covaciu si m-am intrebat serios, daca mai avem prefect de cand a fost schimbat prefectul liberal.

miercuri, iulie 14, 2010

Consulul Alex Jacob a plecat din lumea aceasta - la Blaj a ramas o parte din el

Dupa ce a fost diagnosticat cu cancer in decembrie 2008, dupa o perioada grea de suferinta, cu totii credeam ca a biruit crancena boala. In aceasta primavara se simtea mult mai bine si dorea ca prima sa calatorie in afara Germaniei sa fie la Blaj. Nu ne gandeam niciunul dintre prietenii lui ca va fi si ultima. In data de 12 iulie a renuntat la lupta sa teribila cu boala. Vineri, 16. iulie la ora 9:30 incepe slujba de inmormantare a celui care intreaga sa viata a ajutat sute de persoane aflate in situatii dificile din punct de vedere medical, doar pe sine nu s-a mai putut ajuta. Fac un apel pe aceasta cale catre cei care l-au cunoscut, catre cei pe care i-a ajutat in ultimii ani, sa tina un moment de reculegere si sa spuna o rugaciune pentru cel care si-a folosit relatiile si resursele personale pentru a ajuta in Romania si Cecenia. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

luni, iulie 05, 2010

Demisia din Consiliul Local nu ma face sa abdic de la crezul meu politic autentic de dreapta

Către,

Consiliul Local Blaj


Stimate doamne și domni consilieri,

dragi colegi,


Datorita situatiei politice nationale si locale incerte caracterizata de o incoerenta a masurilor si politicilor promovate de catre actualii decidenti si actori politici, de o abordare neprincipiala a raporturilor cu partenerii sociali activi din comunitate am decis sa-mi prezint demisia din Consiliul Local Blaj.
Aceasta optiune personala nu ma determina insa sa abdic de la crezul si angajamentul meu politic autentic de dreapta pe care o sa-l promovez si in perioada urmatoare.

Traiesc cu speranta ca viitorul ma va ajuta sa-mi aduc aportul crezului si ideilor mele politice, dar si a pregatirii mele umane si intelectuale in folosul comunitatii si cetatenilor din Blaj.

Cu considerație,

Claudiu Nicușan

marți, iunie 22, 2010

Astazi mi-am inaintat demisia Biroului Local PNTCD Blaj

In prezenta majoritatii membrilor Biroului Local PNTCD mi-am inaintat astazi la ora 19:30 demisia din calitatea de presedinte si de membru in partid. Motivele pentru care am facut acest lucru le-am amintit in articolul precedent. Un aspect insa doresc sa-l subliniez de aceasta data fara sa insist prea mult asupra lui. Ma bucur ca in 2012 nu ma simt obligat sa particip pe liste comune cu PDL asa cum prevede protocolul de colaborare semnat de PNTCD si PDL la data de 9.11.2009. Nu comentez acum care din cele doua protocoale sunt la momentul de fata in vigoare.
Maine o sa-mi depun demisia si din Consiliul Local. Sper ca cei care au ramas insa in PNTCD sa realizeze in cel de-al 12 -lea ceas, asa cum scria un prieten pe blog, ca din pacate PNTCD-ul azi este "la fel ca imaginea redata de oglinda - o falsa idee ca privesti in fata, in conditiile in care vezi doar ceea ce este in spatele tau."
Nu voi uita trecutul sau, dar politica se face in prezent si cu viziune. Am convingerea ca PNL-ul este locul unde ramanand consecvent principiilor mele de dreapta vom reusi sa oferim Blajului stil si bun simt in politica locala, fiindca doar asa putem sa spunem ca suntem cu adevarat europeni.
Alaturi de prietenii cu care urmeaza sa ne inscriem in Partidul National Liberal voi continua si din afara Consiliului Local la postul local de radio "Radio Blaj" sa analizam activitatea administratiei publice locale.

sâmbătă, iunie 19, 2010

Demisionez din PNTCD pentru ca nu mai cred in revigorarea partidului

Poate pentru unii este o veste surprinzatoare, pentru mine insa si pentru cei care imi sunt alaturi este o alta etapa in viata. De ce demisia? Am mai scris si am mai spus ca un partid este un instrument de lupta politica, ori eu nu mai cred ca PNTCD este un instrument de lupta politica in Romania. Am luptat impreuna cu colegii de la Blaj in 2008 sa intre PNTCD in Consiuliul Local cu speranta ca si la nivel national partidul are sa-si revina. Nu s-a intamplat acest lucru si nici nu mai cred ca o sa se intample, iar pentru 2012 nu cred ca putem face mai mult decat am facut in 2008. Imi doresc sa vina momentul in care adevarata dreapta din Romania se va reuni, nu pot astepta insa fara sa fac ceva in acest sens. Am initiat ideea de a reuni cele doua partide istorice la Blaj (PNTCD si PNL) intr-o alianta politica dar pare sa fie deocamdata insa greu. Sper insa sa vina si acel moment. Pana atunci insa voi pune umarul la construirea adevaratei drepte in cadrul Partidului National Liberal in Blaj. De ce la PNL? Pentru ca este singurul partid veritabil de dreapta care mai poate schimba mentalitatea comunistoida a romanilor, din care se pare ca majoritatea nu vor sa mai iese. Pentru ca nu ma voi muta niciodata la stanga in PSD si pentru ca nu cred ca PDL s-a transformat peste noapte dintr-un membru al Internationalei Socialiste intr-unul popular european. La sedinta ordinara din aceasta luna voi anunta si in Consiliul Local demisia mea din functia de consilier. Acest lucru nu inseamna insa ca ma voi opri din activitatea mea politica, departe de mine acest gand. Voi continua sa reconstruiesc impreuna cu liberalii o echipa de dreapta la Blaj, o echipa puternica si un program politic de dreapta pentru blajeni. Ii astept pe toti cei care nemultumiti de ceea ce se intampla azi in Romania doresc sa vina alaturi de mine in PNL Blaj.   

vineri, iunie 04, 2010

Planul de urgenta al liberalilor!!!

Deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii au deja un Plan de Urgenţă pentru ieşirea din criză şi reluarea creşterii economice. Acesta a explicat că, în linii mari, soluţiile oferite de liberali sunt: reducerea cheltuielilor guvernamentale, a numărului de ministere şi agenţii, a cheltuielilor cu deplasările, a numărului studiilor de fezabilitate etc. "Lupta cu evaziunea fiscală nu poate fi dusă de angajaţi ai Gărzii, Vămii, Poliţiei etc., cărora le tai salariile", a subliniat liderul liberal.
"Cetăţenilor trebuie să li se explice că suntem în plină criză economică dar şi politică iar orice abordare a crizei politice acum înseamnă o rezolvare a acesteia", spune Atanasiu. Deputatul a declarat că liberalii vor vota moţiunea PSD numai pentru efectele imediate produse de aceasta: "căderea Guvernului actual şi neaplicarea măsurilor antisociale pentru care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea. "Vrem alegeri anticipate pentru că acum avem un Parlament care nu mai corespunde voinţei populare din cauza migraţiilor politice. Dacă lucrurile se vor desfăşura normal, cu toţi parlamentarii în sală, moţiunea va trece. Dar eu cred că PD-L-ul nu-şi va lăsa parlamentarii în sală, iar cei care totuşi optează să vină să reprezinte interesele electoratului şi nu pe cele ale partidului,vor fi excluşi din partid" opinează liderul liberal. (Ziarul Unirea, Sambata 5 iunie 2010)

joi, iunie 03, 2010

Ce am votat fiecare, asta... am cam primit





"Tăierea a două procente din contribuţiile la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) ar aduce anul acesta statului doar 600 milioane lei, dar va reduce pensile cu până la 40%, spun reprezentanţii APAPR." (capital.ro)
"Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse “masiv subvenţiile”, banii urmând să fie alocaţi ţintit “către cei care au nevoie de sprijin financiar”." (Cotidianul contabilului).
Acestea sunt oare promisiunile celor de la guvernare din ultima campanie electorala? Acesta este partidul care a primit si la Blaj votul majoritatii cetatenilor? Ce primesc blajenii in schimb? Reduceri de pensii cu 15% si de salarii ale bugetarilor cu 25%... Ce raspuns primesc de la reprezentantii acestui partid la Blaj? Poate ma ajutati voi cei care cititi aceste randuri si locuiti aici. 
Tocmai m-am intors din deplasarea pe care am facut-o in strainatate in calitate de responsabil cu Fundraising la Caritas Mitropolitan si una din problemele grave cu care m-am confruntat a fost procurarea de medicamente pentru pensionarii, care nu mai reusesc sa le cumpere si pe unele nici nu le mai gasesc in tara. Din pacate fondurile asociatiei nu sunt suficiente pentru a-i ajuta pe toti. Nici nu am putea sa ne substituim statului care nu ar trebui sa ne aduca in aceasta situatie jalnica. Sau poate ca in locul "amenajarilor peisagistice" am putea sa ne gandim la felul in care trebuie sa platim acest credit cu bani mai putini cu 25%?

miercuri, martie 31, 2010

Invierea - Sarbatoarea tuturor crestinilor

Este momentul in care toti crestinii isi cer iertare unii de la altii si de la Dumnezeu prin sacramentul Spovedaniei. Cu totii se pregatesc sa intampine Sarbatoarea Pastelui cu sufletul curat si inima impacata.
Doresc sa subliniez si prin aceasta cale cat de importanta este reforma morala a clasei politice si de ce este important sa avem ca reprezentanti in forurile de conducere oameni care inainte de toate sunt buni crestini. Un bun crestin este o garantie in plus a unei guvernari locale sau nationale cu mai putina coruptie, cu mai mult bun simt si cu mai multa responsabilitate intr-o societate bazata pe sentimente crestine. Imi doresc sa vedem politicienii nostri mai des participand la viata religioasa a comunitatii si nu doar in campaniile electorale sau la evenimentele politice importante de-a lungul anului.
Le doresc pe acesta cale lor dar si tuturor celor care citesc aceste randuri, sa aiba parte de o Saptamana Mare plina de liniste si pace si de o Duminca a Invierii plina de speranta, bucurie si sanatate! Al vostru, Claudiu Nicusan

duminică, martie 21, 2010

Cum lupta Blajul impotriva crizei economice?

Dragi blajeni, ma adresez in primul rand voua prin aceasta scurta intrebare: cum lupta autoritatile locale din Blaj impotriva crizei economice? Altfel spus, e vorba de intrebarile firesti pe care ni le punem fiecare dintre noi in aceste zile grele: ce se intampla cu siguranta noastra financiara? Unde gasim un alt loc de munca in momentul in care tocmai l-am pierdut pe ultimul? Este somajul solutia care sa ne linisteasca? Pentru cei care nu stiu, am pus aceasta tema in discutie in cadrul consiliului local inca din februarie 2009.
"Intreb, daca nu este necesar sa generam niste instrumente pentru a aplica programul anticriza? Am informatii care le detin de la diverse firme din Blaj, unele au probleme si  e important sa ne gandim cum sa prevenim cat putem o problema sociala care se dovedeste a fi inerenta." (extras din procesul verbal). Raspunsul il putem observa fiecare in parte. Sau poate cineva ne poate spune care au fost masurile luate la Blaj pentru ca noi, cetatenii blajeni sa trecem mai usor perioada de criza?  Ce s-a facut pentru ca sa sporeasca numarul locurilor de munca?

miercuri, martie 10, 2010

Este partidul un scop in sine sau doar un instrument de lupta politica?

In viata politica sunt momente cand e nevoie de decizii importante, care sa aduca un raspuns intrebarilor care nu asteapta.
Dragi prieteni, am analizat intens proiectul politic inceput la Blaj in PNTCD. M-am intrebat ce este important in viata unei comunitati, oamenii sau ideile? Sau poate si una si alta? M-am gandit la fel de mult care este rolul unui partid, care este scopul lui? Este un scop in sine sau doar un mijloc prin care reusesti sa dai viata ideilor si planurile politice? Ma intreb acest lucru fiindca ma ingrijoreaza situatia in care se pare ca se zbate partidul nostru. In acelasi timp ma intreb daca un partid nu este un instrument oare prin care punem in practica prin hotarari de consiliu, legi, etc., proiectele care credem ca sunt necesare noua tuturor cetatenilor in sfera sociala? Ce facem cand credem tot mai mult ca acest instrument nu ne mai poate ajuta... Pentru mine este importanta si parerea voastra, motiv pentru care va multumesc daca imi stati aproape in acesta evaluare a situatiei actuale a concretizarii unui proiect politic la Blaj prin care sa refacem intr-adevar adevarata dreapta.